marți, 17 septembrie 2019

Cerințe nutriționale pentru caini si pisici

Care sunt cei trei nutrienți din hrană care furnizează energie? Dintre toți nutrienții prezenți în mâncare, doar trei furnizează energie:
• grăsimi
• carbohidrați
• proteine

Din moment ce conținutul de energie determină cantitatea de hrană optimă pentru animal, densitatea acestor trei elemente definește cantitatea de hrană care trebuie dată animalului.

 Conțin toți acești nutrienți furnizori de energie aceeași cantitate de energie? Grăsimile conțin de două ori mai multă energie decât proteinele și carbohidrații. Metabolizarea unui gram de grăsimi furnizează aproximativ 9 kcal, în timp ce un gram de carbohidrați sau un gram de proteine furnizează doar 4 kcal. Din acest motiv, hrana pentru animale cu un conținut ridicat de grăsimi are de obicei cel mai mare conținut de energie. Hrana cu conținut ridicat de grăsimi va fi dată animalului în proporția cea mai mică. Dietele cu conținut ridicat de grăsimi sunt indicate pentru câinii care au nevoie de multă energie. Dieta pentru câinii utilitari sau câinii sportivi (pentru sanie) ar trebui să conțină niveluri ridicate de grăsimi. În gama de produse Husse, Husse Optimal Energi cu 22% grăsimi este hrana pentru câini cu cel mai mare conținut energetic.
Cantitatea de carbohidrați nu este niciodată trecută pe  ambalaje: se poate calcula conținutul de carbohidrați?
Deoarece nu există nicio metodă de a estima în laborator conținutul total de carbohidrați dintr-un produs, legea europeană nu ne permite etichetarea conținutului de carbohidrați. Acesta poate fi calculat scăzând celelalte procentaje de nutrienți din 100%.
% carbohidrați = 100 - (% umiditate + % grăsimi + % proteine + % minerale + % fibre)
Etichetarea conținutului de umiditate din hrana pentru animale nu este obligatorie dacă acesta este sub 11%. (Dacă procentajul de umiditate nu este etichetat, considerați 10%). Țineți cont că mineralele sunt etichetate oficial ca „cenușă brută”; procentajele de calciu, fosfor, magneziu și sare sunt deja incluse în conținutul de minerale (cenușă brută) și NU ar trebui scăzute separat.

Se poate estima conținutul de energie din hrana pentru animale?
Odată ce se obțin procentajele pentru grăsimi, proteine și carbohidrați, conținutul energie poate fi estimat foarte ușor, înmulțind aceste procentaje cu conținutul lor de energie:
Energie metabolizată = Proteine % x 4 + Grăsimi % x 9 + Carbohidrați % x 4 (kcal/100g) (așa numiții factori Attwater)
Aceste exemple ilustrează din nou că grăsimile conțin de două ori mai multă energie decât proteinele sau carbohidrații.
Exemplu: Calcul pentru conținutul de carbohidrați din Husse Prima Plus
proteine brute  24.0 % x 4 = 96.0 kcal grăsimi brute  11.0 % x 9 = 99.0 kcal carbohidrați   45.2 % x 4 = 180.8 kcal
Total conținut de energie: 375.8 kcal energie metabolizabilă/100g

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

🐕❓Anotimpul rece influențează modul în care ar trebui să îmi hrănesc câinele!?

  Anotimpul rece influențează modul în care ar trebui să îmi hrănesc câinele!? Trebuie să știți că, în timpul iernii, câinii vor consuma mai...